Pe panta melancoliei

Pe panta melancoliei alunec ușor
Când de tine mi-este dor;
Îmi apari adesea în vis
Stând la umbra unui cais înflorit
Dintr-o livadă mare
De dincolo de margini de hotare,
În miez de primăvară.
Un lanț de întrebări atârnă de o sfoară
Cu care e legată neliniștea care mă împresoară
În fiecare zi și seară...
E vară, te caut iară
La umbra Pomului Lăudat
Din poveștile de altădat',
Mă plimb de la un capăt al lumii 
până în celălalt
Doar ca să-mi dai un sărut nevinovat.
Ploi de cuvinte nu mai cad
Din cerul tău în roz pictat
Pe coala sufletului meu imaculat,
Se-aude doar un oftat și un suspin
De pe un tărâm străin...
Paharul Fericirii nu mai e plin,
E golit pe jumătate,
Frunze moarte stau aliniate pe asfalt,
Decorul iubirii nu mai e mirobolant,
Totul în jur e gri, nu alb.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit