Azi noapte...

Am adormit pe-un colț de Lună
Și m-am trezit în inima ta bună,
Pe-o strună de vioară mi-am pus dorul
Și am băut un strop de apă vie
Din Izvorul fermecat al fericirii.

Îngerii păzitori te-au mângâiat
Pe sufletu-ți curat
Când au văzut cum te-ai purtat cu mine;
Zările erau senine și m-ai sărutat
Ca un copil nevinovat pe obrazu-mi cald.

Privind în ochii-ți cu străluciri de smarald
Ochii mei au lăcrimat de fericire,
Am simțit un val uriaș de iubire
Care se apropia de inima mea.

Te-am sărutat și eu instantaneu
Ca o copilă emoționată
Pe fruntea-ți lată, asudată,
După ce-am intrat pe-o poartă descuiată
Care ducea în Rai.

N-am mai avut grai să-ți spun 
ce am simțit

Când am ajuns la margine de Infinit,
Știam că ne-am mai întâlnit și-n alte vieți,
Că ne trezeam îmbrățișați 

în însorite dimineți.

Ca în povești cu Feți Frumoși
Și cu Ilene Cosânene
Am ajuns până în al nouălea cer
Ținându-ne de mână;
Vremea bună ne-a ajutat
S-ajungem la capătul celălalt al lumii,
Urlând de bucurie ca nebunii.

De-acum înainte mă voi culca
Pe perna-ți moale de catifea
Pe care-i desenată o floare și o stea,
Vreau să fiu cu tine zi și noapte,
Să simt cum inima îți bate
Din iubire, pentru a ta jumătate.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit