Brațele tale

Ca ramurile înflorite ale unui pom
Brațele tale se înlănțuiesc
Pe trupu-mi îmbrăcat, nu gol...
Îmi dai ocol și îmi faci curte,
Îmi pui pe frunte coronițe din stele
Să-mi fie nopțile ușoare, nu grele,
Și zilele liniștite, iubite...
Îți scriu pe foi nemototolite
Că îmi ești drag ca parfumul de liliac,
Nu pot să tac și strig cu disperare
Că îmi ești rază de lună și de soare,
Petec de pământ, colț senin de Cer!
Grănicer te-aș pune
La hotarul mare al fericirii mele,
Să mă păzești de rele,
Să ai grijă de inima mea
Ca și cum ar fi a ta.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Arde... 🔥

Arde soarele ca o minge de foc,
Iarba-i pârjolită din loc în loc,
Firele de busuioc s-au uscat
De când nu a mai plouat.

Arde în mine focul dragostei,
Scântei aprinse ajung la porți de vise,
Cupidon intră pe ferestrele deschise
Din sufletul meu, când vrea el.

Mă arde inima nițel,
Dorul de tine singur, singurel,
Încearcă să ucidă
Tristețea urâtă ca o pălămidă.

Sub ultima grindă de cer stau aliniați
Nori albi de pluș parcă pictați,
Din ochii-mi migdalați cad lăcrămioare
Frumoase ca niște mărgăritare.

Mă doare tare distanța mare
Dintre ale noastre hotare,
Răscruci de timpuri din alte anotimpuri
Sunt între noi.

De pe frunzele de trifoi
S-au scurs picăturile de rouă,
Lumea parcă e-mpărțită în două,
Vreau să încep o viață nouă de mâine.

Pâine pe vatră nu știu să fac,
Dar știu cum să te atrag,
Pot să te îmbrac în diamante
De pe planete îndepărtate.

Pot să te iubesc o veșnicie,
Să-ți fiu credincioasă pe vecie
Căci doar tu poți să-mi umpli inima
Cu bucurie!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Azi noapte...

Am adormit pe-un colț de Lună
Și m-am trezit în inima ta bună,
Pe-o strună de vioară mi-am pus dorul
Și am băut un strop de apă vie
Din Izvorul fermecat al fericirii.

Îngerii păzitori te-au mângâiat
Pe sufletu-ți curat
Când au văzut cum te-ai purtat cu mine;
Zările erau senine și m-ai sărutat
Ca un copil nevinovat pe obrazu-mi cald.

Privind în ochii-ți cu străluciri de smarald
Ochii mei au lăcrimat de fericire,
Am simțit un val uriaș de iubire
Care se apropia de inima mea.

Te-am sărutat și eu instantaneu
Ca o copilă emoționată
Pe fruntea-ți lată, asudată,
După ce-am intrat pe-o poartă descuiată
Care ducea în Rai.

N-am mai avut grai să-ți spun 
ce am simțit

Când am ajuns la margine de Infinit,
Știam că ne-am mai întâlnit și-n alte vieți,
Că ne trezeam îmbrățișați 

în însorite dimineți.

Ca în povești cu Feți Frumoși
Și cu Ilene Cosânene
Am ajuns până în al nouălea cer
Ținându-ne de mână;
Vremea bună ne-a ajutat
S-ajungem la capătul celălalt al lumii,
Urlând de bucurie ca nebunii.

De-acum înainte mă voi culca
Pe perna-ți moale de catifea
Pe care-i desenată o floare și o stea,
Vreau să fiu cu tine zi și noapte,
Să simt cum inima îți bate
Din iubire, pentru a ta jumătate.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Cu tine în vise

Cuvinte de iubire se răspândesc

În aerul curat 

Când stele-n noapte strălucesc,

Fiorii de dor, 

Ca pietrele la vale se rostogolesc;

Cu tine în vise iar plutesc,

Prin spațiu și timp călătoresc,

La ceas târziu, dau mâna cu fericirea.

Inimile noastre bat la fel,

Emoții fel de fel amândoi simțim

Atunci când ne întâlnim,

Trăim cu intensitate fiecare moment,

Focul iubirii noastre arde permanent.

Când te văd, răsare soarele,

Cântă-n cor privighetorile,

Dispar norii de pe cer, durerile pier,

Liniștea încet se-așterne

Peste mintea-mi limpede.

Când pe suflet mă săruți

După ce mă iei la bani mărunți

Mi-arunc scutul de apărare,

Îmi depun armele la picioarele tale.

În toamnele cu ploi infernale 

Mă dezbrac de inocență

Și te rog cu insistență 

Să mă lași în ceasul greu

Să stau la căpătâiul tău.

Frumosul meu conchistador,

Iubirea ce ți-o port, nu pot să o măsor,

Ești ca parfumul florilor de Mai,

Mi-aduci în viață bucurii, zi de zi.

Dacă tu n-ai fi, dacă nu te-aș avea,

Lumea prea mică mi-ar părea,

Universul poeziei ar fi trist,

Lacrimi de ametist 

Din ochii îngerilor ar cădea

Pe coala albă din fața mea.

Dacă nu ne-am iubi

Florile de nu-mă-uita s-ar vesteji,

Zeci de galaxii ar dispărea,

Luna s-ar transforma într-un măr rotund,

Pământul n-ar mai fi fecund.

De nu te-aș purta în gând neîncetat,

De nu m-ai adora cu-adevărat,

Idealul nostru ar putea fi spulberat,

Viitorul apropiat 

Ar deveni viitor îndepărtat.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Fărâme de Infinit

Schimb de "Te iubesc!"

A mai trecut o noapte albă

Cu vise și speranțe 

Puse pe-a viitorului salbă,

Cu stele de argint plutind

Pe bolta înseninată

De la marginea unui gând.

A trecut alt tren prin gară 

Când a plouat alaltăseară,

Azi vântul suflă într-o doară

Ca un solist dintr-o fanfară

Nederanjând liniștea clară.

Au trecut atâtea ierni pe lângă noi,

Dar n-am rămas în suflete goi,

Muguri de fericire zi de zi-nfloresc

Când facem schimb de "Te iubesc",

În inimile noastre frumoase

Raze de lumină non-stop strălucesc.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Fărâme de Infinit

Lasă... !

Lasă-mi sufletul să zboare
Ca un pescăruș pe-ntinsa zare,
Pune-ți iubirea pe strune de mandoline,
Dorul de tine să îmi aline.

Lasă ploaia caldă de vară să cadă
În a inimii mele curată ogradă,
Să piară durerile, să crape pietrele,
Să dispară lacrimile și poverile.

Lasă ușa descuiată
În inimioara-ți minunată,
Să pătrundă dragostea mea
Și lumina fericirii odată cu ea.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Jurământ de iubire

Pe-această coală albă de hârtie
Nu-i scrisă doar o simplă poezie,
E scris jurământu-mi de iubire
Pe care mi-am pus amprenta inimii.

Jur că te voi purta mereu
În sufletul și-n gândul meu!
Știi că n-am ochi pentru altcineva
De când ai apărut în viața mea.

Tu ai adus liniștea 
În lumea-mi incoloră,
Dulce ca mierea polifloră
A fost de la-nceput,
Bărbat priceput la toate!

Ai limpezit subit apele tulburate
În care mă scufundam adesea
Când lesa tristeții mă sugruma,
Și ziua noapte îmi părea;

Îndrăgostită sadea de privirea ta,
De sărutarea-ți ca a nimănui altcuiva,
Adorându-te, nu ca pe un zeu,
Ci ca pe un înger trimis de Dumnezeu;

Lumină lină pe orice drum al meu,
Ajutor în ceasul greu, mi-ai fost iubite,
Clipe fericite mi-ai oferit cu duiumul,
Nici furtuna nici taifunul nu m-au doborât
Ani la rând datorită ție;
Jur că te voi iubi o veșnicie!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Clipe de fericire

Noapte senină cu boltă plină de stele,
Raze de lună oglindite în ape,
Îngeri de lumină cântând la harpe,
Cireșe coapte atârnate la urechi,
Perechi de fluturi multicolori
Dansând pe muzici de viori,
Flori pictate pe suflete imaculate,
Șoapte de iubire, clipe de fericire,
Zbor, plutire, împlinire.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit
  

Un sărut amețitor

E liniște în colțul meu de Infinit,
Versurile îmbrățișate-au adormit
Pe clapele albe ale unui pian prăfuit,
Luna de argint nu prea s-a odihnit,
De întuneric, nopți întregi m-a păzit.

În vechiul port de la Răsărit
Vapoarele cu speranțe au poposit,
Iubitu-mi mă așteaptă
Pe o cărare dreaptă luminată
Cu ușa-i inimii descuiată,
Cu sufletul aprins de dor;
Abia aștept să-i dau un sărut amețitor!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Nori de plumb și de granit

Aseară la asfințit
Pe bolta cerului au răsărit
Nori de plumb și de granit,
Vântul a stârnit furtuna,
Luna, parcă s-a topit,
Stelele au dispărut subit,
Ploaia rece a gonit
Zeci de păsări călătoare
De pe întinsa zare,
Turmele de mioare s-au speriat
Și au plecat îndată de la pășunat,
Vara roz s-a transformat
În toamnă ruginie dintr-o dat'.
Azi, cineva m-a anunțat
Că Eros e dezinteresat
De tot ce se întâmplă,
Nu-l doare la bascheți nici la tâmplă
De mediul înconjurător,
De oamenii care coboară cu Liftul iluziilor
În prăpastia dezamăgirilor.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Conjugări

Conjugă-mă la prezent și la viitor
Ca pe un verb îmbrăcat în straie de dor,
Presară parfum de crini și de viorele
Pe strunele viorii inimii mele,
Dă zăbrelele la o parte de la ușile ferecate
Ale inimii tale zbuciumate,
Sparge geamurile mate din sufletul tău
Să intre lumina iubirii mele pe ele mereu.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Există

Există iubiri mai presus de iubiri,
Mai presus de cuvinte, de jurăminte,
Există suflete calde pline de dor,
Există inimi subjugate lui Amor.
Există un înger păzitor al fiecărui om,
În al vieții pom sunt ramuri înflorite
Dar și frunze vestejite și crengi uscate;
Există drumuri spre fericire, spre libertate,
Există din păcate durere, tristețe, moarte.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit;

Până când ai să mori

Sărută-mi buzele uscate,
Acum, când inima îmi bate tare
Din iubire mult prea mare!
Adu-mi o rază de soare
Și un buchet de lăcrămioare
Din Grădina Bucuriei
Plină de arome îmbietoare.

Îmbrățișează-mă cu patos
Când florile de lotus dorm,
Inventează alt corn al abundenței,
Aprinde flacăra dorinței
Și ai grija să nu se stingă
Când o să ningă sau când o să plouă.

Strânge boabele de rouă din zori
Și spală-ți blânzii ochișori
Ca să vezi viața în culori,
Iubește-mă cu toată ființa ta
De-acum, până când ai să mori... !

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Speranțe pentru viitor

Pe aripi de vise, pe aripi de dor,
Cu tine iubit călător, adeseori zbor,
Mă înalț până la cer, apoi cobor
Pe tărâmul magic al poveștilor.

Pe podurile dărâmate 

Și pe potecile întunecate
Din cărțile cu capitole neterminate
Presar praf de stele și parfum de iubire,
Ca să ne fie lin drumul spre fericire.

Pe aripi albastre de păsări măiestre
Îmi pun speranțele pentru viitor,
Strâng fiecare fior și sentiment
Din inima-mi curată,
Desenez o hartă și te pun în centrul ei,
Frumosule cu ochi din care sar scântei!

Vreau să mă iei... să fiu ta,
Acum și pururea, și-n vecii vecilor; Amin!
Noi doi... mireasă și mire,
În aceeași barcă, 

Pe aceeași linie de plutire
Să stăm mereu, cu ajutorul lui Dumnezeu!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Iubire permanentă

Iubește-mă cu zgomot sau în surdină,
În cântece de vioară sau de mandolină,
În tril vesel de ciocârlii,
În primăveri albastre, în veri purpurii,
În toamne ruginii și-n ierni argintii.

Sărută-mă în miez de noapte,
Sau în zori luminoși de zi,
Când raze aurii de soare
Intră pe poarta inimii tale,
Dă-mi să beau vin dulce
Din ale fericirii frumoase pocale.

Umple cu bucurii cămările goale
Ale sufletului meu beteag,
Omule scump și drag,
Vreau să mă dezbrac de inocență,
Să nu-ți rămân indiferentă;
De azi, am să fiu mai atentă
și mai insistentă,
Iubire permanentă
promit c-am să îți ofer
Până când planeta Jupiter
nu va mai exista.

Pune-ți fruntea lângă fruntea mea
Și brațele-ți calde în jurul trupului meu,
Seduce-mă cu glasul tău duios, mieros,
Pune-mi dorul pe aripa-ți de albatros,
Acum când cerul nu-i noros.

Zboară cu mine printre versuri,
Printre virgule și semne de mirare,
Nu-mi pune nicio întrebare,
Lasă-te purtat de valul mare al plăcerii,
Sparge cu dalta uitării gheața tăcerii,
Gustă un strop din nectarul iubirii,
S-ajungem împreună pe drumul împlinirii.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Un trandafir

Un trandafir roșu mi-ai dat
Când m-ai sărutat iubite prima dat'
Și nu l-am aruncat când s-a uscat,
L-am pus între paginile unui caiețel;
Din când în când mă uit la el,
Îl mângâi nițel
Ca și cum te-aș mângâia pe tine,
Îmi pun buzele fine pe câte o petală,
Mă îmbrac în haine de gală
Și încep să dansez
După ce îți desenez chipul
Pe o coală albă de hârtie
Dată cu parfum de iasomie.
O mie de ani aș sta în preajma ta
Doar să te știu în siguranță,
Ți-aș spune mereu în față tot ce simt
Când mă uit în ochii tăi
Ce ard ca două văpăi...
Știu că mă vrei la fel cum eu te vreau,
Mă iau la întrecere cu timpul uneori,
Mi-ar plăcea să mă trezesc în zori
În brațele tale iubitoare,
Pe un țărm frumos de mare
Să privim soarele când răsare
Și pescărușii cum se plimbă
Pe apa curată ca o oglindă.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Pe panta melancoliei

Pe panta melancoliei alunec ușor
Când de tine mi-este dor;
Îmi apari adesea în vis
Stând la umbra unui cais înflorit
Dintr-o livadă mare
De dincolo de margini de hotare,
În miez de primăvară.
Un lanț de întrebări atârnă de o sfoară
Cu care e legată neliniștea care mă împresoară
În fiecare zi și seară...
E vară, te caut iară
La umbra Pomului Lăudat
Din poveștile de altădat',
Mă plimb de la un capăt al lumii 
până în celălalt
Doar ca să-mi dai un sărut nevinovat.
Ploi de cuvinte nu mai cad
Din cerul tău în roz pictat
Pe coala sufletului meu imaculat,
Se-aude doar un oftat și un suspin
De pe un tărâm străin...
Paharul Fericirii nu mai e plin,
E golit pe jumătate,
Frunze moarte stau aliniate pe asfalt,
Decorul iubirii nu mai e mirobolant,
Totul în jur e gri, nu alb.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Împreună și în viitor

Mai lasă-mă o noapte 

să stau la pieptul tău
Să-ți simt parfumul dulce pe trupul meu,
Lipește-te de umbra mea
Să vezi cum va dispărea
Ceața din privirea-ți nu prea clară,
Acum, în plină toridă vară.

Mai lasă-mă o clipă
Să mă bucur de micuța aripă
Pictată de tine cu tuș roz și cu acuarele
Pe un perete al inimii mele,
Stele mii să se aprindă
Când dragostea-n vraja ei
Din nou o să ne cuprindă.

Mai stai cu mine o secundă cât un ceas
Să strigăm într-un glas că suntem fericiți
Ca doi îndrăgostiți uniți pe vecie,
Lasă-mă să-ți aduc în suflet bucurie,
Fă-ți pietre de temelie
Din fiorii mei de dragoste și dor
Să fim împreună și în viitor.

Înalță-mă până la cer
Ca să uit că timpul e efemer,
Fă-te grănicer la Poarta Raiului,
Păzește-mă de flăcările Iadului;
Agață în cui tăcerea
Care-i amară ca fierea uneori,
Ia-mă de subsuori și du-mă departe,
Pune-ți pecetea buzelor catifelate
Pe buzele-mi roșii ca cireșele coapte,
Iubește-mă azi cât pentru o eternitate!


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Un om ca tine

Te iubesc ca pe o stea
Ce luminează-n fiecare noapte
Cerul albastru de deasupra mea;
Adesea îmi apari în vis
Ca un mugure de floare de cais,
Parfumu-ți îmbătător
Îmi umple inima de dor și de dorință.
Uneori, mă întreb cum e cu putință
Să existe un om așa frumos ca tine,
C-o inimă atât de bună,
C-un suflet atât de curat,
În lumea aceasta
Ce se scaldă în păcat?!
Ploi de cuvinte minunate cad
Din cerul tău în roz pictat
Pe coala sufletului meu imaculat
Din zori până pe-nserat,
Prinț adorat, venit din Paradis,
Nu din neant!
În universu-mi colorat
Ți-am construit un palat de diamant
Cu ferestre mari, luminoase,
Cu uși din lemn de fag,
Că îmi ești tare drag!
Când sunt bolnavă, tu-mi ești leac,
Nu am nevoie decât de sărutarea
Și de îmbrățișarea ta
Ca să pot sta bine pe linia de plutire;
A ta imensă iubire îmi este izbăvire
De durere și de chin,
Dar Divin de la Dumnezeu!
Ce bine că ești doar al meu!


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit