Un întreg

Aș vrea să vin la tine-n miez de noapte,
S-auzi cum inima îmi bate,
Să mă deschid în fața ta ca o carte,
Să mă citești măcar o jumătate de ceas,
Să faci popas în casa sufletului meu,
Să îți dorești să fim împreună mereu.

Aș vrea să inventăm noi universuri,
Să ne punem sentimentele-ntre versuri,
Să dăm sensuri noi vieților noastre,
Să fim ca două astre pictate
Pe un colț senin de cer,
Să rupem lanțurile de fier ale durerii,
Să ne iubim de la-nceputul primăverii
Până la sfârșitul iernii,
În fiecare clipă din ce în ce mai mult.

Aș vrea să nu te mai văd plângând,
Ci doar râzând, cu gura până la urechi,
Ca-n vremurile vechi
Când totul era simplu și ușor;
Nu vreau să mori de al meu dor,
Căci te ador, și-ți sunt aproape,
Deși-ntre noi sunt munți și ape,
Ziduri înalte, prăpăstii și hârtoape.

Aș vrea ceva, știu că se poate,
Să rămâi în continuare acea parte
Cu care pot forma oricând un întreg,
Nu vreau s-aleg pe-altcineva
Din lumea asta schimbătoare
Să-mi fie stea strălucitoare,
Lumină lină pe orice cărare spre Infinit;
Tu-nsemni totul pentru mine, 

Dragul meu iubit!

Autor - Crisastemis
Din Volumul -  Fărâme de Infinit

Cu tine, da!

Cu tine-n gând adorm, cu tine mă trezesc
Din visele ce uneori mă năucesc,
Că te iubesc, o știi demult,
Nu ai nevoie de niciun jurământ.

Cu tine e frumoasă viața mea,
Nu mai mi-e tulburată liniștea
De când te-am cunoscut,
Tu ești daru-mi cel mai Sfânt.

Cu tine da,
Adesea zbor prin pagini de povești,
Ne plimbăm de mână prin lumile cerești,
Cetele îngerești ne însoțesc mereu 
pe Drumul Iubirii
Până când ajungem în Paradisul Fericirii.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Totul va fi bine

Încet, încet, apune soarele,
Apar stelele și Luna la Orizont,
Iubitu-mi insistent
Mi-a dat întâlnire pe alt continent;

Nu știu ce să fac, ce să îi spun,
Deja am parcurs jumătate de drum,
M-am dat cu parfum de orhidee
Ca să se reaprindă vechea scânteie
Când ochi în ochi ne vom privi...

Știu că totul va fi bine,
Căci nu puține clipe fericite am trăit,
Împreună am călătorit în lumea întreagă,
Am ajuns până la margini de Infinit...

Nu-i altul mai frumos ca dragul meu iubit,
Sufletu-i e cu aur poleit,
În inima-i mare m-am adăpostit
De câte ori a fost vreme rea;

Abia aștept să-mi dea sărutarea sa,
Să-i simt mâinile fine, dibace,
Alunecând pe trupul meu!
Ca pe un zeu îl voi adora,
Îi voi dărui inima mea
Cu toată dragostea din ea.


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Mai stai... !

Nu pleca, mai stai, Eros crai bălai,
Haiduc cu mii de cai putere,
Nu-mi spune Adio, nici La revedere!
Pune-ți la revere aripi de fluture,
Bucură-te că te vreau,
Că nu te iau la mișto!
Hai să dansăm Tango sau Vals,
Fă primul pas spre inimioara mea,
Înfige-ți săgeata adânc în ea,
Promit că nu voi urla de durere,
Voi țipa tare, tare... de plăcere!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Versuri colorate

Din călimara-mi nu prea goală

Cad stropi albaștri de cerneală

Pe-o coală albă de hârtie;

Îmi fuge gândul la parfumul de iasomie,

La tot ce e legat de cuvântul "Melancolie".

Versuri colorate aștern pe foi

Chiar de e soare sau de-s ploi,

Nu contează dacă-i luni sau joi;

Câmpul cu trifoi e încă verde,

Floarea soarelui se vede din depărtare,

Fluturii de lumină țes covoare

Din frunze de alun și de cicoare;

Păsările călătoare zboară liniștite

Pe zările senine,

Ecouri de muzici divine 

Se aud în nopțile cu stele;

Dansează Iele printre nuiele

Și vreascuri uscate,

Tălpile le sunt însângerate,

Trupurile parcă li-s pictate...

Mii de șoapte se aud prin crâng,

Vântul șuieră, 

parcă-i un vagabond nătâng,

Timpul seamănă c-un muribund,

Trece agale pe lângă picioarele goale

Afundate într-un nisip uscat

Dintr-o clepsidră 

pusă lângă un geam mat.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Fărâme de Infinit

Mici de tot

Mici castele de nisip
Stau pe-un raft vechi prăfuit
Al unui timp ce trece
Ca un tren marfar
Pe un traseu imaginar.
Fulgi de gheață ca-n ianuar'
Cad pe un îngust trotuar
De lângă un estuar plin cu lacrimi;
Zeci de patimi săvârșim fără să vrem,
Rostim în gând câte-un blestem,
Sufletele ni-s făcute ghem...
Ne temem de ziua de mâine,
Suntem serviți cu durere
Și cu minciuni pe pâine.
Mici de tot am devenit,
Războiul ego-urilor nu s-a sfârșit,
Ura e la modă, se simte comodă
Oriunde, oricând, oricum,
Din focul iubirii a rămas doar scrum.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Gând la gând, cu bucurie

Vreau să stau în lumina iubirii tale
În zilele și nopțile acestea infernale
Când nostalgia dă tuturor târcoale
Și ploi infernale cad din cerul de smarald
Peste lacrimile-mi reci, ca pietrele de jad.

Vreau să adorm în brațele tale
Când sălciile plângătoare
Se apleacă până la pământ,
Să visez că zbor pe aripi de vânt,
Să mă trezesc în Paradisul Iubirii
Cu tine de mână, râzând;

Gând la gând, cu bucurie,
S-avem parte de fericire o veșnicie,
Să nu știm ce înseamnă durerea,
Din iubire să ne luăm puterea
în fiecare zi,
Să plutim prin galaxii,
ca-n pagini de poezii
Ca doi aștri luminoși,
Deosebit de frumoși.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

Dulce ispită

Dezbracă-mă de tristeți și de tăceri,
Îmbracă-mă în petale de flori,
Scufundă-te cu mine-n oceanul 

de plăceri
Ca să uităm de ziua neagră de ieri!

Fii răsăritul meu de soare
Când la Meteo se-anunță ninsoare,
Știi că mă doare depărtarea dintre noi,
Că inima mi-e albastră ca o mare
În care curg lacrimi din cer șuvoi.

Dă-mi doar o sărutare
Ca să uit de clipele amare
Căci timpul mi-a pus sare pe răni,
Nu am nevoie de bani ca să fiu fericită,
Am nevoie de tine ca de-un balsam,
Dulce ispită.

Nu vreau să mă asemăn 

cu o pasăre rănită
Care nu mai poate să zboare
Când dorul din inimă nu-mi dispare,
Vreau să am aripi de fluturaș,
Să-mi fac cuib în sufletu-ți gingaș,
Să fiu cu tine mereu, la bine și la greu!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit

La marginea unui gând

Trece timpul, trece, trece,
Ne îmbătăm cu apă rece,
Ascultăm muzică nebună,
Uneori e vreme bună,
Alteori tună, fulgeră, e furtună.

Trece un tren șuierând
Prin gara de la marginea unui gând,
Rând pe rând au picat frunzele,
S-au vestejit florile,
Au rămas nude pădurile și grădinile.

Trec nopțile și zilele în grabă,
Nu mai există fructele pasiunii
Pe a iubirii mare tarabă,
Viața se scurtează,
Lampadarele nu mai luminează
Străzile unui oraș aglomerat
Aflat la capătul celălalt al lumii.

Trec anii în zbor,
Se scutură castanii 

De pe Aleea Speranțelor,
Alți ghiocei ne cresc la tâmple,
Colile albe ale inimilor se umple
De semne de întrebare și de mirare.

Razele aurii de soare au dispărut
Din ale sufletelor rupte buzunare,
Lacrimi amare din ceruri cad
Pe pământul uscat, 

cândva binecuvântat.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Fărâme de Infinit